1. GRĂUNTELE DE CAFEA

O fată se vaită tatălui său că nimic nu-i ieşea bine. Nu ştia cum să facă să avanseze şi ea în viaţă, şi se consideră învinsă. Era obosită să lupte fără a obţine nici un rezultat. Avea impresia că de fiecare dată când rezolvă o problemă, apărea alta.
Tatăl său, un bucătar, a adus-o la serviciu cu el. A luat 3 oale şi le-a pus cu apă la fiert. Când a început să fiarbă apa, a pus morcovi într-una, ouă în alta şi în ultima nişte cafea. Le-a lăsat să fiarbă fără să spună un cuvânt şi surâdea fetei lui.
Fata aştepta cu nerăbdare, întrebându-se ce vroia să facă tatăl ei. Dupa 20 de minute, tatăl a stins focul. A scos ouăle într-un castron, a scos morcovii într-o farfurie şi la sfârşit a pus cafeaua într-o ceaşcă. Privindu-şi fiica a întrebat-o: Dragă, ce vezi aici?
“Ouă, morcovi şi cafea”, a răspuns ea.
I-a spus să atingă morcovii. Ea i-a atins şi a observat că sunt moi. Apoi i-a cerut să ia un ou şi să-l cureţe de coajă. Atunci ea a observat că e foarte tare. Dupa care i-a cerut să guste din cafea. Şi ea a început să râdă şi să soarbă lichidul parfumat.
Surprinsă şi intrigată l-a întrebat pe tatăl său: Ce semnificaţie au toatea astea, tată? Atunci el i-a explicat că cele 3 elemente au înfruntat aceeaşi adversitate: apa fiartă. Doar că au reacţionat complet diferit: Morcovii s-au înmuiat şi au devenit uşor de sfărâmat. Ouale au devenit foarte dure. În schimb cafeaua a schimbat apa.
Care din aceste elemente te crezi tu? Când adversitatea bate la uşa ta, cum răspunzi? şi-a întrebat fata.
Eşti un morcov, care pare tare, dar, când fatalitatea şi durerea te ating, te înmoi şi îţi pierzi tăria?
Eşti un ou care începe cu o inimă maleabilă, cu un spirit fluid, dar dupa o moarte în familie, o separare sau o despărţire, devine dur şi inflexibil? Pe dinafară nu te schimbi, dar pe dinăuntru ai un suflet şi o inimă mare?
Sau eşti un grăunte de cafea? Cafeaua schimbă apa fiartă, elementul care-i cauzează durerea. Când apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasă cea mai buna aromă şi savoare.
Îţi doresc să ajungi ca grauntele de cafea, că atunci când lucrurile nu sunt tocmai roz, să poţi reacţiona pozitiv, fără să te laşi învinsă de circumstanţe şi să faci în aşa fel ca totul în jurul tău să se amelioreze!
Îţi doresc ca întotdeauna să fie o Lumină în faţa drumului tău şi a persoanelor care te înconjoară!
Îţi doresc ca întotdeauna să poţi iradia cu forţa, optimismul şi bucuria ta de a trăi “dulcea aromă de cafea”, ca niciodată să nu pierzi acest parfum pe care numai tu ştii să-l transmiţi celorlalţi!

2. ACVILA REGALĂ

Un fermier descoperi într-o bună zi un cuib de acvile abandonat, cu un ou în el. Luă oul şi îl puse în cuibul unei găini din ograda sa.
Se născu, în mijlocul găinilor, o pasăre de toată frumuseţea care învaţă desigur să se poarte ca o gaină.
Fermierul se ocupa mult de noua sa “găina” şi făcea totul pentru a o proteja. O răsfăţa şi îi aducea imediat tot ceea ce aceasta cerea. Acvila găină devenea pe zi ce trece foarte dependentă de fermier, care nu-şi dădea seama de răul pe care il face.
La un moment dat, acvila văzu pe cer o pasăre mare care plana şi spuse:
– Într-o zi şi eu voi zbura ca această pasăre. Atunci, fraţii şi surorile sale au început să râdă de ea. Ruşinată, regretă că spusese aceste cuvinte şi continuă să mănânce graunţe din ţarc.
Într- o bună zi, o zână bună trecu pe acolo şi văzu acvila regală vegetând în mijlocul găinilor. Atunci ea îi spuse fermierului:
– Cred că îţi iubeşti foarte mult pasărea ta rară, dar cred că nu-i faci nici un serviciu ţinând-o în aceste condiţii. Te gândeşti prea mult la tine. Această pasăre nu este fericită şi atunci când va fi prea mare nu-şi va mai dezvolta calităţile sale extraordinare şi potenţialul său nelimitat.
A doua zi, dupa ce a stat pe gânduri, fermierul nostru a luat pasărea în mâini şi a lansat-o în aer. Acvila a avut din fericire timp să-şi deschidă aripile şi să aterizeze jalnic pe pământ, în hohotele de râs ale găinilor.
Dar omul nu se descurajă, ci urcă pe acoperişul hambarului şi spuse păsării:
– Eşti o acvilă, zboară! Şi o lansă în aer. Dintr-un reflex spontan, acvila îşi deschise aripile, plană câteva secunde deasupra curţii şi ateriza în mijlocul găinilor uimite…
Atunci fermierul urcă muntele din apropierea fermei sale şi lansă acvila spre cer. Cu bătăi de aripi din ce în ce mai mari, acvila începuse să zboare fericită pe cer, din ce în ce mai sigură de ea.
Periodic, ea revenea să-l vadă pe fermier şi pe prietenele sale, găinile, care o considerau de acum înainte ceea ce ea era într-adevar, o acvilă regală.
Te recunoşti în atitudinea supraprotectoare a fermierului ? Oferi celorlalţi chiar şi fără a-ţi cere ? Ai tendinţa de a-i proteja, răsfăţa pe ceilalţi, într-o asemenea masură încât le creezi o dependenţă de tine? Te laşi protejat, răsfăţat, condus, de ceilalţi fără să-ţi dai seama?
Aminteşte-ţi de fermier, care dupa ce a fost consiliat de zâna cea bună, a dat drumul acvilei din ograda sa, lansând-o în aer pentru a-şi deschide aripile să zboare.
Aminteste-ţi de acvila care deşi creştea alături de găini, avea dorinţa de a zbura precum o acvilă regală.
Şi tu îţi poţi redirecţiona atenţia dinspre ceilalţi spre tine, lăsându-le celorlalţi autonomia necesară pentru a deveni ei înşişi, pentru a-şi dezvolta o mai bună încredere în propria persoană.

3. PRINŢESA MLAŞTINILOR

Era odată, într-un oraş foarte îndepărtat, în apropierea unui râu, o prinţesă broască care era foarte fericită printre ai săi.
Într-o bună zi, a fost o furtună mare care a inundat o parte din oraş. Un val enorm a luat cu el prinţesa care s-a agăţat de un arbore care plutea pe râu.
Prinţesa noastră avea să eşueze la câtiva kilometri depărtare, într-un alt oraş. Era tristă şi dezorientată pentru că îşi pierduse toata familia.
Vroia să-şi facă noi prieteni: făcea piruete de toate felurile, plângea, se împingea în alţii şi uneori chiar se purta violent, dar nimeni nu recunoştea în ea marea prinţesa.
La un moment dat îi venise ideea să-l consulte pe marele vrajitor al oraşului care îi explică frustraţiile pe care ea le trăia, spunându-i:
Cred că erai prinţesă în oraşul tău. Cred că eşti foarte inteligentă; îţi stă în putere să arăţi celorlalţi cine eşti cu adevărat. Şi aceasta nu bruscându-i pe ceilalţi pentru a ţi-i face prieteni, ci mai degrabă făcându-le mici servicii, spunându-le cuvinte frumoase şi fiind atentă la ceea ce ei trăiesc…
După aceasta conversaţie, prinţesa – broască îşi modifică comportamentul şi atitudinea faţă de ceilalţi se schimba pe zi ce trecea. Ea îşi făcu o mulţime de amici şi în anul următor, oraşul a numit-o prinţesa mlaştinilor.
Te afli departe de casă, familia, prietenii de acasă nu sunt lângă tine, sau poate chiar ai pierdut o persoană dragă şi de aceea eşti trist şi dezorientat ?
Vrei să-ţi faci noi prieteni şi nu reuşeşti şi chiar mai mult ceilalţi nu-ţi recunosc valoarea pe care ai avut-o?
Ai exemplul prinţesei broaşte care modificându-şi comportamentul şi atitudinea şi-a făcut o mulţime de amici, devenind prinţesa mlaştinilor.
Îţi stă în putere să îţi faci prieteni, să te dezvalui celorlalţi cu adevărat, să te afirmi, să parcurgi un proces al devenirii de sine, al dezvoltării personale.

4. A PUNE SUFLET ÎN CEEA CE FACI

Era odată un tibetan care plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“
Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“
Atunci când îţi doreşti ceva cu sufletul, dorinţa e ca şi împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.

5. PUTEREA UNEI ÎNCURAJĂRI

Dante Gabriel Rossetti, artist şi poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care l-a rugat pe Rosetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.
Rosetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rosetti.
Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată, ale unui tânăr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.
Rosetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte.
– Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău?
– Nu, a spus cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.

6. SECRETUL SUCCESULUI

A fost odată un băiat care îşi dorea să găsească secretul succesului. Într-o zi l-a căutat pe un înţelept care locuia sus în munţi. S-a dus în coliba lui şi l-a întrebat:
“Înţeleptule, poţi să-mi spui care este secretul reuşitei în viaţă?”
Înţeleptul a tăcut pentru o vreme. Apoi l-a condus pe tânărul nostru la un râu din apropiere. Au înaintat prin apă până când capul tânărului a fost în totalitate acoperit de apă. Băiatul se lupta să îşi ţină capul deasupra apei. Spre surprinderea lui, bătrânul nu încerca să îl ajute. Dimpotrivă, îi ţinea capul sub apa. După câteva momente, bătrânul l-a scos din apa şi au plecat înapoi spre colibă. Odată ajunşi acolo, înţeleptul l-a întrebat ce îşi dorea cel mai mult în timp ce se afla sub apă.
Tânărul i-a răspuns răstit: “Bineînţeles că imi doream să respir, bătrân nebun!”
Înţeleptul i-a replicat îndată: “Fiule, dacă îţi doreşti succesul pe atâta cât îţi doreai să respiri, atunci ai aflat care este adevăratul secret al succesului.”
Morala
Succesul este o chestiune de alegere. Dacă ai suficiente motive, nu este nimic să nu poţi face.
Odată ce ai găsit motivul pentru a face ceva, vei găsi cu siguranţă şi modul de a face. O dorinţă oarecare nu va face minuni. Dorinţa arzătoare, transformată în obsesie, generează energia care te face să atingi orice scop îţi vei propune.